A venit apoi lîngă mine. Cu felul lui mereu interogator, a întrebat :
— Dar deşertăciunea ? Ştii unde scrie despre deşertăciune ?
Am găsit şi am citit pasajul din „Eclesiastul" : „O deşertăciune a deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune”.
— Înţelegi?, mă întrebă. Am dat din cap.
— Vezi, asta e. Păi, dacă totul e deşertăciune şi ideea de deşertăciune e deşertăciune.
A început să rîdă, ritmic, sacadat, cu pauze mari. A tăcut. Nu mai rîdea. Poate era supărat pe ideea deşertăciunii, poate era fericit că zădărnicise filozofia lui Solomon: ceea ce ne-a lăsat era o mănuşă aruncată hazardului — nu totul e deşertăciune.
Petre Anghel, ”Marin Preda – Un om pentru eternitate”, Ramuri 1905-1980, volum jubiliar cu prilejul împlinirii a 75 de ani de la apariția primului număr al revistei, p. 39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu