Tu, Doamne, florile imparţiale le-ai înduplecat
Să-mi stea alături zâmbet pe petale însutit
În grabnic timp ce-l însuţi ai întemeiat.
Cu tine şi cocoşii-s mai bărbaţi
Cântau unii-n neştire peste lumea sat
Din pinteni până-n creastă înfocaţi.
Noi, slabi de noi grăbeam…; însă cocoşii,
Nu grăbeau, acelaşi ţineau ritm
Precum îl bine ştim că ne-nvăţară moşii.
O, bunii noşti, ce ne-nvăţarăţi tihna, străbunilor trudiţi,
Promisiunea mea-i către plecaţii dintre noi ai noştri,
Peren un braţ de trandafiri cărămiziu înmuguriţi
