Cine repune căzută frunza-n pom?
Închisă floarea cine o redeschide?
Răsare soarele-Cuvântul într-un firav om
Şi morţii omenirea-n faţă-i râde, o desfide…
E Tatăl, ce pe Fiul din iubire ni l-a dat!
Pe care noi l-am răstignit, noi, pura prostime…
Ba însuşi singur păcatul ne-a crucificat
Iubindu-ne cu viaţa pe cei plini de cruzime.
Veniţi acum cei însetaţi: luaţi lumină!
Pacifica lumină ce ne vine-n abisala noapte
E Domnul cel ce-o împarte, Domnul făr-de vină,
Că moartea, neputincioasa, nu putea să-l ţină,
ci-n murmur de şoapte:
Înviat-a Domnul! Veniţi cei ce-L iubiţi…!
Veniţi: viaţă şi adormire, cer, pământ,
Veniţi pe Dumnezeul tuturor slăviţi
Că a-nviorat divin speranţa cu al său avânt.
Cine alt ne-a însufleţit cu ridicare?!
Floarea vieţii cine altul a înveşnicit?!
De nu Cuvântul-Om a căruia născare
Din pururea, aceiaşi Fecioară, fraţi Lui
a fi ne-a învrednicit…
O, Doamne, Ţie-ţi cânt Doxologia
Ce-ţi murmur îngerii în cete mirific aşezaţi
Că-n Tine avem Treimic veşnicia
Fiinţăm cu Tine-mpreunaţi.
Cum din butuc extrage-şi seva via
Eu mugur cum să mă despart de Tine?
Tu eşti Principiul, omenităţii-mpărăţia
Eşti Viaţa ce ne curge rostogol prin vine.
Cu Tine-mpreunaţi fiinţăm
Că-n Tine avem Treimic veşnicia
Îţi mulţumim şi angelic dreptul ne luăm
Treime-Doamne a înflorii Doxologia.
Coşlariu, 02 Aprilie 2010,
Vinerea Mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu